Ce plănuiesc să mă enerveze în 2016

facebook-really-dislike-button-500_large

Citesc de vreo săptămână pe Facebook liste cu „rezoluţii” de An Nou. Ca să revenim la sensul corect al cuvântului „rezoluţie”, cred că nici ONU nu-şi propune atâtea lucruri pe care ştie că nu le poate duce la capăt. Da, simt şi eu ironia contradicţiei cu această postare, dar m-am apucat şi eu de o listă: a chestiilor care presimt că mă vor scoate din sărite anul ăsta.

  1. Reţetele de „mamologie”. M-au tot călcat pe bombeuri în ultimii doi ani şi m-am şi exprimat în consecinţă. Da, e dreptul tău să faci o mini sau maxi-afacere din ideea de guru de parenting. E dreptul tău să încerci să-ţi convingi audienţa că ştii TOT despre creşterea unui copil. Nu a copilului tău, ci a ORICĂRUI copil. Dar este şi dreptul meu să-ţi observ impostura, atunci când mi se pare că e cazul.
  2. Rasismul, dogmatismul, burico-centrismul (aşa numesc eu ideea că grupul, rasa, naţiunea, religia ta sunt buricul Pământului). La astea am alergie de când mă ştiu, dar presimt că 2016 va fi un an special şi solicitant în sensul ăsta.
  3. Pantofii „nude”. Nu mă întrebaţi de ce, mă calcă pe nervi de vreo doi ani, dar în 2016 am de gând să ţin tirade împotriva lor :)) Mi se par exact accesoriul care, în loc să te recomande ca sofisticată, mie îmi transmite că nu ai ştiut ce să asortezi la ţinută.
  4. Pretenţioşii fără cauză. E un mic talent de-al meu să ghicesc snobul dintr-un cuvinţel. Nu faptul că poţi să îmi reciţi un dicţionar de neologisme te face sofisticat. Nu mai mult decât pantofii nude, în orice caz 🙂 Dacă insişti să faci asta şi în 2016, îmi propun să fac mişto de tine. Şi să sper că te prinzi.
  5. Ţepele. Indiferent dacă vorbim de campanii de reduceri mincinoase sau de înţelegeri neonorate, am adunat în ultimii ani suficienţi nervi cât să mă apuc să ripostez. Nu e o ameninţare, e o promisiune faţă de mine însămi.
  6. To be updated.

Voi ce aveţi anul ăsta pe lista de „Dislike”?

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Ok, fumătorilor, și acum ce naiba facem?

image

În primul rând, trebuie să precizez că în această postare nu instig la fumat. Dimpotrivă, dacă vreți și puteți să vă lăsați, aveți toată admirația mea. Eu, însă, nu vreau. Cel puțin deocamdată. Și nu, ăsta nu e un subiect de dezbatere.

Așadar, după legea antifumat, am luat niște decizii. În primul rând, câtă vreme statul român care nu găsește o soluție pe care eu să o percep ca neumilitoare pentru mine și viciul meu (viciu LEGAL) nu mai vede un leu din accizele mele. Îmi voi cumpăra țigări din Ruse, Bulgaria. Aproximativ 70 de km distanță de București. Iar țigările sunt mai ieftine decât în România. Adică 5 leva un pachet, ceea ce înseamnă aproximativ 12 lei. Un drum o dată la două-trei săptămâni este o variantă fezabilă.

În al doilea rând, mi-am promis mie că never ever n-o să stau la poarta vreunui stabiliment, în ploaie sau ninsoare, pentru a fuma o țigară. Dacă vor apărea în București terase dotate cu încălzitoare sau alte soluții omenești, le voi frecventa cu plăcere. Dacă nu, ne vedem la primăvară la terase. Dacă prietenilor li se va face dor de mine iarna, îi aștept cu drag la mine acasă. Unde se fumează în balcon.

Voi ce alte soluții aveți?

Publicat în Uncategorized | 26 comentarii

Pentru cei care s-au lăsat de fumat, dar s-au apucat de minţit

Stop Lying 2

„Peste tot în lumea civilizată, fumatul este interzis complet”, urlă euforici unii antifumători. Ei, ce să vezi, că nu e chiar aşa. Iar pe mine puţine chestii mă enervează mai tare decât minciuna ca argument. Să exemplificăm:

Austria

Austrian law limits or bans smoking in certain areas

Smoking is prohibited in all enclosed public spaces with certain exceptions for eating and drinking establishments. Smoking in the workplace can be permitted if no employee working in the enclosed space objects. A January 2009 law mandates that all restaurants, bars, discos, and pubs larger than 50 m² must either be non-smoker or introduce separate smoking rooms. Below 50 m² the owner may opt to either make the establishment a smoking or non-smoking place.

Czech Republic

In June 2009 the parliament approved a bill ostensibly regulating smoking in public places. However, this only requires bars and restaurants to post a sign saying whether smoking is allowed, not allowed, or whether there are separate rooms for smokers and non-smokers in the establishment.

Denmark

Since 15 August 2007, smoking in hospitality facilities, restaurants, bars, clubs, public transport, and all private and public workplaces has been restricted. Exemptions to the law are bars with a floor space less than 40 m² and offices only used by a single employee. Separate smoking rooms are allowed in hospitality facilities as long as no food or beverage is served there.

Germany

The 16 federal states of Germany have their own smoking laws, they differ from relatively weak bans to full bans in all eating and drinking establishments. At present (December 2014) nearly 40 percent of the German population is living in a state with a strict smoking ban including all restaurants, pubs, cafés and discos and other states will probably introduce strict laws in the future.

Mai multe exemple găsiţi aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_smoking_bans#Smoking_bans_by_country

 

Publicat în Uncategorized | 12 comentarii

O, brad frumos! În Târg prea scump!

Să lipsească Martie din post și noi de la Târgul de Crăciun? Peste poate! Dacă tot am fost, hai să vă spun și cum mi s-a părut:

Ce mi-a plăcut:

  1. E mai bine organizat și mai coerent vizual decât anul trecut. Căsuțele sunt simpatice, ornamentele frumușele.
  2. Nu mai e zloată. Zona a fost, în sfârșit, asfaltată și nu te mai umpli de noroi.
  3. Bradul e simpatic. Nici prea kitschos, nici prea banal. Mie mi-a plăcut, iar fiică-mea a fost un pic „dazed and confused”, după cum puteți vedea în figura alăturată:

20151129_172725.jpg

Ce nu mi-a plăcut:

1: PREȚURILE. Recunosc că nu am cercetat fiecare tarabă, dar acolo unde m-am oprit mi s-au părut impertinent de scumpe produsele. O căciulă de copil, din cel mai banal acryl: 40 de lei. Un glob din plastic, cu un desen anunțat pompos drept pictură manuală: 20 de lei. O bucată de plăcintă de dovleac, cu un gust aproape absent: 9 lei.

2. Înghesuiala. Nu știu de ce se încăpățânează organizatorii să țină Târgul la Universitate. Era o aglomerație cam ca la Mall în zi de reduceri. Și e păcat, pentru că oamenii păreau veseli și puși pe amuzament în aer înțepat de iarnă, iar scena anunța că urma să existe și atmosfera sonoră. Doar că tot cheful de distracție se cam ducea atunci când nu te puteai întoarce în loc fără să deranjezi pe cineva. Poate ar exista în București spații mai generoase pentru un astfel de eveniment. De exemplu, Parcul Izvor mi s-ar părea o variantă mult mai bună.

Concluzia: să nu se supere pe mine patrioții locali, dar, la fel ca și anul trecut, eu una abia aștept excursia la Târgul de Crăciun de la Sibiu.

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

I am Satan. A, ba nu, doar fumătoare

M-am apucat să scriu pe Facebook că nu regret scoaterea de pe ordinea de zi a Legii antifumat. În mai puțin de cinci minute, zbang!, m-a pocnit primul unfriend. Un pic provocat de mine, e drept, printr-o invitație către persoana respectivă să apese butonul dacă insistă să continue cu insultele pe care le vărsase, cu promptitudine, pe wall-ul meu.

Da, fraților, sunt fumătoare. Nu mă mândresc, dar nici nu mă scuz. Fumez de când aveam 15-16 ani. Marlboro roșu scurt. M-am lăsat în doi timpi și trei mișcări când am fost gravidă. Știam că o să mă apuc din nou. Știu că e un viciu. Știu că îmi face rău, nu trebuie să îmi dea nimeni breaking-news-ul.

Știu că face rău și altora. Și da, îi protejez. Nu fumez lângă copil. Nici la locul de joacă. Nici în casele prietenilor care nu fumează- cu sau fără copii. Nici în locurile în care fumatul nu este permis. La birou, mă duc lângă fereastra deschisă larg. Când chem un taxi pentru o cursă mai lungă, precizez că sunt fumătoare și că prefer un șofer fumător. Dacă nu se poate, nu fumez în taxi.

Da, fumatul e rău. Otrăvitor. Pute.  Dar știți ce e mai otrăvitor? Demonizarea unei categorii întregi de oameni pe baza unui viciu LEGAL. Ipocrizia de a nu recunoaște că industria asta păcătoasă susține financiar inclusiv școlile și spitalele. Aura de „holier than thou” la care cred că se califică unii, doar pentru că nu au pus țigara în gură sau au lăsat-o după mulți ani de mahoarcă. Impresia că au dreptul de a insulta pe alții doar pentru că fumează- fără nesimțire și fără a deranja, adică așa cum mă străduiesc să fac și eu. De multe ori, văd incomparabil mai multă înțelegere față de alcoolici. Ăia, săracii, nu fac rău nimănui și merită blândețe și susținere. Right? Nope, not right, din milioane de motive, respectiv vieți distruse și curmate de alcool. Mai multe decât fumatul? Nu știu, dar nu cred că e doar o comparație cantitativă.

Dacă legea asta va trece cândva, o să o respect. Dar vă rog eu din sufletul meu mic și negru de fum, nu mă obligați să îmi și placă!

Publicat în Uncategorized | 9 comentarii

Adevăratul terorist

„You know the world is screwed up when there is some relief that a hostage situation seems related to a robbery, not terrorism”- o observație  a lui Gabriel Barliga care m-a făcut să scriu acest text. Pentru că mi-a adus aminte de ce îmi spunea, în urmă cu fix șapte ani, un bătrân de 78 de ani de la periferia Kabulului. Se uita la nepoții lui de 20-25 de ani și mi-a zis așa: „Copiii ăștia, de când s-au născut, nu au trăit decât în război. Nu știu deloc cum e să trăiești în pace. Și nu sunt sigur că s-ar descurca să trăiască altfel decât în război”.

Europa descoperă în aceste săptămâni adevăratul sens al cuvântului „terorism”. Etimologia sa nu are legătură cu războiul,  cu armele, cu bombele sau cu moartea. „Terorism” vine din latinescu „terrere”, care înseamnă „a înspăimânta”. Atât și nimic mai mult. Moartea și exploziile sunt accesorii sporadice și sinistre ale terorismului. Dar adevărata sa eficiență este în absența lor. Frica organică, frica perfect capabilă să schimbe oamenii până la dezumanizare, acea frică în stare să ne schimbe viețile, acesta este adevăratul terorist. ISIS nu își măsoară eficiența doar în morți, ci și în felul în care ne schimbă felul de a trăi. Spaima de a vizita Parisul, reticența față de ideea unei cafele cu prietenii, privirea prudentă și înfricoșată la intrarea într-o gară sau un aeroport, căutătura piezișă către un arab nevinovat, toate astea sunt succese pe care ISIS nu le poate contabiliza, dar pe care și le trece în palmares: unul necuantificabil, însă la fel de real ca și gloanțele de Kalașnikov.

Știu că nu ne putem controla spaima. Știu că este omenește inevitabil să te gândești la riscuri și să te păzești așa cum poți. Dar cred că în ziua în care frica noastră se va transforma în ură ISIS va fi câștigat.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

„Uite ce băiat bun e! Şi e musulman!”

La fel ca şi după criza refugiaţilor din vară, zilele astea se desfăşoară o contra-campanie, al cărei mesaj se vrea unul pozitiv: şi arabii/musulmanii-refugiaţii sunt oameni ca şi noi. Sunt prezentate cazuri de succes, precum Zinedine Zidane sau Madeleine Albright,   fostul secretar de stat fiind chiar subiectul unei postări pe contul de Facebook al Casei Albe.

albrightCred că este o campanie făcută cu bune intenţii. Cred că scopul acestui gen de campanie este, în miezul său, de bună-credinţă. Dar mai cred că e un  mesaj cu două tăişuri. Pe de o parte, pentru că, în subtext, cazurile pot fi percepute ca excepţii. Şi, pe de altă parte, pentru că sunt puse în lumină, încă o dată, celebrităţi.

Am călătorit prin Orientul Mijlociu o perioadă, zic eu, apreciabilă din viaţa mea. Singură. Am întâlnit, fără nicio exagerare, mii de arabi şi/sau musulmani. La fel ca oriunde, inclusiv în ţara mea, oamenii normali şi buni nu mi s-au părut a fi excepţii. Şi nici celebrităţi. Vor rămâne, probabil, anonimi pentru toată viaţa.

Simona şi Wael, prietenii mei care m-au găzduit o săptămână în casa lor din Gaza City fără să ştie cine sunt.  Apoi mi-au devenit prieteni pe viaţă. Recepţionerul de la Al Rasheed, care mi-a oferit casă şi masă cinci zile fără să ştie dacă o să pot vreodată plăti. Ahmed, şoferul de taxi care m-a dus şi m-a întors de la graniţa cu Gaza şi, la sfârşitul cursei de 400 de km, nu m-a lăsat să mă dau jos fără o pungă mare plină cu piramide în miniatură- „please, madam, I want to give something to you”. Nasser, din Cairo, care a pretins că sunt logodnica lui pentru a mă scăpa de percheziţiile Fraţilor Musulmani. Vânzătorul de bijuterii care nu m-a lăsat să ies din magazinul lui din Bagdad fără o brăţară şi nişte cercei pe care nu îi puteam plăti în momentul acela- „I trust you, madam!”. Tatăl fetiţei de patru ani care mă privea printre lacrimi, pentru că ea intrase deja în moarte cerebrală după ce casa le fusese bombardată. Era în acelaşi spital la subsolul căruia liderii Hamas stăteau ascunşi, ştiind că bombele şi gloanţele nu-i vor ajunge vreodată.

Aceştia, dar şi miile de oameni care mi-au zâmbit, mi-au oferit un interviu sau pur şi simplu au stat de vorbă cu mine nu sunt excepţiile. Ei sunt marea majoritate tăcută şi îngrozită. Sunt, la fel ca şi mine, înfricoşaţi de război, de ISIS şi de extremism. Se roagă de cinci ori pe zi, dar Dumnezeul lor nu ucide. Isus le este unul dintre cei patru profeţi. Îşi doresc pentru copiii lor exact acelaşi lucruri pe care mi le doresc şi eu pentru al meu.  Şi, orice s-ar întâmpla, nu o să îmi învăţ copilul să îi urască pe ai lor. Nici să îi fie frică de ei. Indiferent dacă se va gândi  cineva sau nu să le dedice şi lor o campanie.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii